Adrian Țuțuianu, pe lista scurtă pentru propunerea de PRIM MINISTRU AL ROMÂNIEI!

adrian tutuianu 8

Partidul Social Democrat decide chiar în aceste momente numele cu care va merge la consultările de la Cotroceni pentru propunerea de Prim Ministru. Într-un cerc restrâns de conducere, la București, pe masa președintelui Liviu Dragnea au rămas 4 variante, potrivit site-ului stiripesurse.ro: Mihai Tudose, Adrian Țuțuianu, Mihai Fifor și Eugen Teodorovici!

Mâine este covocat un Comitet Executiv Naţional al PSD, în care se va decide oficial propunerea de premier. De la ora 15.00, PSD şi ALDE sunt chemate împreună la consultări la Cotroceni.

O eventuală numire a lui Adrian Țuțuianu în funcția de Prim Ministru ar însemna cea mai puternică funcție pe care județul Dâmbovița a avut-o prin reprezentanții săi. Ar fi, fără îndoială, știrea momentului pentru România și una dintre cele mai tari vești pentru județ.

Adrian Țuțuianu este președintele PSD Dâmbovița și senator al județului, la al doilea mandat (primul mandat în perioada 2008 – 2012). A fost președinte al Consiliului Județean în perioada 2012 – 2016. În calitate de președinte al PSD Dâmbovița, a câștigat toate alegerile la nivelul județului, indiferent că a fost vorba de locale, parlamentare, europarlamentare, prezidențiale și a făcut din organizația județeană una dintre cele mai puternice și respectate la nivel național!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.