Bani publici către clinici private! PSD și PRO ROMÂNIA îl desființează pe ministrul liberal al Sănătății, după dezvăluirile recente

Totul pleacă de aici și de aici. Ministrul Sănătății și colegi de-ai săi promovează politici publice care avantajează direct clinici private unde aceștia lucrează, încă.

Subiectul pare un flagrant conflict de interese și asupra lui au comentat astăzi fostul deputat Radu Popa (vicepreședinte PSD Dâmbovița) și Adrian Țuțuianu (senator PRO ROMÂNIA).

Radu Popa:

PSD se opune categoric proiectului de privatizare a Sănătății, lansat de PNL. Este un atac la păturile sociale care au venituri mici și medii și care nu vor mai putea, în formula gândită de PNL, să beneficieze de acces liber la serviciile de sănătate. (…) În opinia noastră, România are nevoie de o sănătate asigurată de stat, nu de privați, pentru că sunt categorii largi de populație care nu-și pot permite, la veniturile pe care le au, să plătească servicii private de sănătate.

Aș face un exercițiu de imaginație: dacă un ministru al Sănătății din Guvernul Dăncilă, Ponta sau orice guvern PSD ar fi lucrat la o clinică privată și ar fi modificat legea în așa fel încât acea clinică privată să aibă vreun beneficiu, eu cred că în 24 de ore nu-l mai vedeam pe niciun televizor. Nu mai mult de 24 de ore le trebuia instituțiilor din 3 litere să-l ia la 6 dimineața de acasă.

Adrian Țuțuianu:

PNL se vede că nu are idei de guvernare. Nu face decât să reia, într-un fel sau altul, ceea ce au avut în program PDL și Traian Băsescu. În ianuarie 2012, am avut prima tentativă făcută de Guvernul PDL și Traian Băsescu pentru privatizarea programelor de sănătate. Atunci, oamenii au ieșit în stradă, a fost scandalul cu Raed Arafat și acestui subiect i s-a pus punct. În anul 2016, a fost adus la Ministerul Sănătății Vlad Voiculescu, care reia această temă, numai că b-a avut timp s-o pună în aplicare, pentru că au urmat alegerile din 2016. Constatăm acum că PNL reia același subiect.

Interesele sunt generate și de situația personală a celor care conduc astăzi Ministerul Sănătății sau comisii din Minister.

  • Ministrul Victor Costache lucrează la Polisano, firmă privată;
  • Adela Cojan, președintele CNAS, este fost director executiv al Polisano;
  • Horațiu Moldovan, secretar de stat în minister, este de la spitalul privat Sanador.

Dacă ne ducem la comisia consultativă a Ministerului Sănătății pe chirurgie oncologică:

  • Președintele comisiei, Dr. Liviu Bosînceanu, este de la Polisano
  • Șeful de lucrări, Dr. Claudiu Matei, vine de la Polisano
  • Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu vine de la spitalul privat Regina Maria
  • Nicolae Ioanid și prof. univ. Dr. Viorel Scripcariu – vin de la spitalul privat Arcadia, din Iași.

Concluzia: executivul Orban a ales ca politica publică a unui sistem social de sănătate să fie dirijată și consiliată de foști sau actuali angajați din sistemul de clinici și spitale private, proiectate să obțină profit.

Conflictul de interese este un argument (pentru demisie, demitere – n.r.). În al doilea rând, modul în care tratează accesul populației la programele de sănătate reprezintă, după părerea mea, un motiv suficient ca el să plece din guvern. Dar este alegerea dlui Orban, nu cred că se va întâmpla.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.