PSD Dâmbovița: Liberalii să nu bea apă rece, riscă să răcească de la cât au transpirat pentru acest județ :)

PSD Dâmbovița reacționează și le transmite colegilor de alianță din PNL să nu-și mai însușească merite care nu le aparțin în derularea unor proiecte majore din județ, precum DN 7 Bâldana – Titu sau Stațiunea montană Peștera – Padina. Prin vocea purtătorului de cuvânt, Costin Cozma, PSD le cere aliaților să fie mai decenți:

Cu stupoare, am aflat că liberalii dâmbovițeni, care, ani de zile, au tăcut mâlc și n-au făcut nimic pentru acest județ, se umflă în pene și spun că s-au zbătut pentru proiectul DN 7 Bâldana – Titu, proiect pe care, deja, a început să se toarne asfalt datorită insistențelor președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și al sprijinului ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Liberalii își dau cu părerea și despre Stațiunea de interes național Peștera – Padina și investițiile din munte ale Consiliului Județean Dâmbovița.

Le transmitem să nu bea apă rece. Riscă să răcească de la cât au transpirat pentru acest județ și acest municipiu. Decent ar fi să tacă și, totuși, să încerce să facă ceva pentru județul Dâmbovița.

Cozma a amintit și de rectificările bugetare din 2020 și 2021, când PNL conducea Guvernul și umilea municipiul Târgoviște sau județul Dâmbovița prin sumele derizorii acordate.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.