Președinții de CJ, aleși indirect! Opinii contra și pro din PSD Dâmbovița – Adrian Țuțuianu și Ionuț Săvoiu

tutuianu - savoiu (2)

Camera Deputaţilor a adoptat, la mijlocul săptămânii trecute, proiectul de lege privind alegerilor locale, cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri.  Legea se află pe masa președintelui Iohannis, pentru promulgare.

Potrivit proiectului, preşedinţii Consiilor Judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă. E o întoarcere la perioada de dinainte de 2008. Pe marginea acestei „soluții”, din PSD Dâmbovița s-au exprimat 2 opinii diferite.

Mai întâi, la momentul în care demersul a pornit de la Comisia de Cod Electoral, președintele CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a arătat că ideea e una nefericită pentru că blochează tot proiectul administrativ al unui mandat în jurul negocierilor și compromisurilor permanente:

Cred că este o greşeală decizia. Nu o spun din poziţia unuia care ţine neapărat să continue la Consiliul Judeţean. Parlamentul este autoritate legiuitoare, poate stabili modalitatea de alegere, dar eu vreau să aduc aminte de anul 1996, când s-au făcut negocierile pentru realizarea unei majorităţi în Consiliul Judeţean, s-a discutat de garsoniere, de apartamente, era un partid care se chema PUNR. Cine ştie perioada aceea îşi aduce aminte că majorităţile s-au făcut dificil, au însemnat totdeauna compromisuri, unele dincolo de limita legii.

Preşedinţii aleşi dintre consilieri vor genera o instabilitate permanentă, o negociere şi un compromis continuu pentru menţinerea majorităţii pentru că altfel ne putem trezi ca la jumătatea mandatului să se schimbe preşedintele. Dacă ţinem cont de ceea ce s-a întâmplat după destrămarea USL-ului, probabil că astăzi aş fi stat de jumătate de an sau un an numai de meciuri legate de schimbarea mea.

Deputatul Ionuț Săvoiu opinează, însă, că întoarcerea la 1996 e o soluție mai bună, tocmai pentru că discuțiile se vor învârti în jurul negocierilor:

Eu consider că e bine. Uninominalul nu știu dacă a adus exemple bune pentru politica românească. Cred că lasă loc pentru negociere, pentru stabilirea unor majorități la nivel județean care să introducă un nou climat de dezvoltare pentru respectivele comunități. PSD este o organizație democratică și e firesc să existe diverse puncte de vedere. Eu mă situez pe susținerea acestei idei și se pare că foarte mulți colegi de-ai noștri din PSD, atâta timp cât s-a promovat o astfel de inițiativă, consideră pozitivă o astfel de modificare. Eu vă spun, după 2 mandate de uninominal la președinții de CJ, PSD nu cred că a avut o experiență foarte bună.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.