Comisar General adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, despre eficiența instituției și surprizele din teren: Am ajuns în curțile unor oameni care făceau piramide uriașe din deșeuri!

Comisar General adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, dâmbovițeanul Florin Bănică a vorbit, recent, într-un interviu pentru money.ro, despre provocările funcției, capacitatea instituției de a face față problemelor cu care se confruntă și necesitățile raportate la ce se ivește „în teren”. Câteva fragmente:

Schimbări pentru îmbunătățirea activității GNM

Nu îmi era străină activitatea din Garda Națională de Mediu și nu mi-a fost greu să mă adaptez în noua postură de comisar general adjunct. Îmi doresc, însă, să-mi aduc contribuția în îmbunătățirea activității Gărzii de Mediu și cred că principalul aspect la care trebuie să lucrăm, împreună cu colegii de la Ministerul Mediului, este mărirea aparatului Gărzii la nivel național. Mediul este un domeniu care capătă un rol tot mai important de la an la an. România va avea mai multe obiective de îndeplinit ca stat membru și ne așteaptă foarte multe provocări în acest domeniu. Ne confruntăm cu schimbări climatice radicale, iar rolul comisarilor de mediu va fi tot mai important.

Eficiența GNM

În actualul context trebuie să facem față situației, deși resursele noastre sunt limitate. Pe de-o parte, ne confruntăm cu probleme de personal, pe de altă parte, nici în ceea ce privește finanțarea și dotările nu stăm foarte bine. La toate acestea se adăugă și faptul că, suntem nevoiți să preluăm o bună parte din activitatea premergătoare cercetărilor penale, fiind solicitați de procurori pentru aceste cercetări, deși nu suntem pe deplin împuterniciți de lege să facem acest lucru. Așadar, revenind la întrebare, dacă vorbim despre eficiența Gărzii Naționale de Mediu, putem spune că suntem eficienți pentru că avem rezultate cu resurse puține.

Controalele din teren

Trebuie să recunosc că „terenul” este plin de surprize. În fiecare zi întâlnesc, alături de echipele de control, situații suprinzătoare. Chiar dacă avem cu toții experiență pe teren, nu de puține ori suntem șocați, uneori amuzați, de ce le mai trece unora prin minte să mai facă. Pe de altă parte, suntem pregătiți pentru situații imprevizibile, uneori petru situații care ne pun în pericol. Am ajuns în curțile unor oameni care faceau piramide uriașe de deșeuri cărora, fără nonșalanță, le dădeau foc. Au fost și momente în care am fost amenințați, am fost agresați sau jigniți.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.