PIDU-urile din Târgoviște provoacă acuzații grave la nivelul autorităților. Reacții Adrian Țuțuianu, Gabriel Cioacă, Ionuț Săvoiu

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

S-a întâmplat mai întâi avertismentul public lansat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cu privire la modul defectuos în care se implementează, în municipiul Târgoviște, proiectul european intitulat Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Proiectul e împărțit în lucrări de infrastructură pe 2 zone: PIDU A (micro 6) și PIDU B (cartierel CFR, Aleea Trandafirilor, micro 11 și micro 12), la care se adaugă un al treilea contract de lucrări, care presupune implementarea unui sistem de monitorizare urbană. Valoarea totală a PIDU depășește 149 milioane lei.

adrian tutuianu 2

Președintele CJD a declarat, în cadrul emisiunii „Față în față” de la Columna TV că instituții abilitate ale statului au sesizat nereguli cu privire la datele proiectului și modul de implementare:

Sunt două PIDU-uri, ele înseamnă circa 35 – 40% din oraș. Sunt întârziate foarte mult și mai există o problemă: sunt foarte multe lucrări, și o spun public și le atrag atenția celor care sunt în unitățile de implementare ale acestor proiecte, constructori, proiectanți, diriginți de șantier, că instituțiile abilitate ale statului au sesizat neconcordanțe mari între ce scrie în proiect și ce se excută pe teren. De exemplu, în proiect scrie că trebuie făcută săpătură de jumătate de metru unde se reabilitează strada, trebuie pusă piatră spartă, după care vin cele 2 straturi de asfalt. Dacă nu se face așa, e o problemă. În multe locuri nu s-a făcut.

gabriel cioaca

La scurt timp, a apărut pe subiect și managerul public al municipiului Târgoviște – Gabriel Cioacă, cel care este și manager de proiect pentru PIDU A – lucrările din micro 6. Spune Cioacă în cadrul emisiunii „Riposta” de la Columna TV:

Am citit și eu în presă, am înțeles că Adrian Țuțuianu are informații de la structuri specializate că proiectele pe PIDU-uri nu prea ar avea legătură cu realitatea din teren. Acuma, ori Adrian Țuțuianu e ofițer acoperit și primește rapoarte zilnic, ori a răspuns unei solicitări de-a mea, pentru că eu sunt manager pe PIDU A, în zona micro 6, și, într-o discuție pe care am avut-o cu domnia-sa, i-am spus că proiectul e cam prost. E adevărat, scris cam prin 2007, început. Și mi-a zis să-i las domniei-sale posibilitatea de a anunța public lucrul ăsta, pentru că are un meci cu domnul Săvoiu.

ionut savoiu

Astăzi, a reacționat și deputatul Ionuț Săvoiu prin intermediul unei declarații de presă. Acesta îl atacă dur pe Gabriel Cioacă și îi impută modul defectuos în care se implementează PIDU în municipiul Târgoviște. Cât despre „meciul” invocat de Cioacă, Săvoiu spune că este un meci pe care îl poartă alături de Adrian Țuțuianu:

Am remarcat, cu surprindere, o serie de afirmații aruncate în spațiul public de către administratorul public al municipiului Târgoviște. Știu că-i place să fie celebru, așa că mă abțin să-i pronun numele. Trezit în mijlocul unor subiecte în dreptul cărora competențele domniei-sale lasă de dorit (proiectul privind Planul Integrat de Dezvoltare Urbană), domnul respectiv se pronunță gângav cum că știe el că are Adrian Țuțuianu, președintele CJ și PSD Dâmbovița, un meci cu mine.

Ca de obicei, personajul știe ceva, foarte puțin, și crede că știe totul. Îl lămuresc eu, spunându-i că Adrian Țuțuianu are un meci alături de mine, ca prieteni, colegi și membri ai aceleiași echipe. E meciul nostru, pe care-l jucăm zi de zi ca să înlăturăm definitiv efectele unei guvernări incompetente (2008-2012), de care nici domnul administrator public nu este străin. E meciul nostru pentru scoaterea județului Dâmbovița din subdezvoltarea în care l-au aruncat prietenii domnului administrator. E meciul nostru și al milioanelor de români care vor lupta pentru ca Victor Ponta să devină președintele României și, în felul acesta, să acopere 10 ani de ură și dezbinare, ani în care domnul administrator s-a simțit atât de confortabil.

Cât despre Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, domnul administrator public al municipiului trebuie să răspundă nu în dreptul proiectării (trecută prin mai multe filtre), ci al modului defectuos în care „manageriază” implementarea.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.